Multi dintre cei care adora curatenia, adica cei care au firme de curatenie, dar si persoane obisnuite, au descoperit aparatele de curatat cu aburi despre care se spune ca sunt eficiente. Dar intrebarea este, acestea ucid cu adevarat germenii in timp ce curata? Producatorii unor astfel de produse sustin ca acestea omoara 99.9% din bacteriile si germenii intalniti in cale, ceea ce inseamna ca au o eficienta foarte mare. Iata si cateva din alte beneficii ale curatarii cu abur!

Un astfel de aparat este excelent pentru curatarea suprafetelor dure. Temperatura ridicata are un efect eficient si imediat asupra germenilor, distrugandu-i imediat mai ales daca suprafata curatata este una dura. De asemenea, suprafetele dure se pot usca intr-un timp foarte scurt, ceea ce inseamna ca pot fi reutilizate imediat.

O curatare traditionala presupune utilizarea substantelor chimice. Acestea ar putea dauna animalelor de companie, copiilor si chiar adultilor sensibili sau alergici. Curatarea cu aburi elimina complet necesitatea folosirii substantelor chimice, ceea ce inseamna ca este o optiune foarte buna mai ales in familiile cu copii. Mai mult, mediul este protejat eficient, curatarea cu aburi fiind ecologica.

Curatarea cu aburi este foarte versatila, putand fi utilizata pentru suprafetele de mobilier, usi, ferestre, covoare si chiar interiorul masinii. Curatam Pe Loc chiar are un serviciu de curatat tapiterie auto cu ajutorul aburilor, iar din spusele clientilor, chiar este foarte eficient.

Curatarea cu aburi – avantaje

Desi are foarte multe avantaje, o astfel de abordare are si limitari in functie de tipul de suprafata si de alti factori. Principiul factor al curatarii cu aburi este temperatura ridicata. Fiind prea fierbinte, poate cauza probleme de siguranta in ceea ce priveste suprafetele si chiar utilizatorul care ar trebui sa evite contactul direct cu aburul.

Produsele moi curatate in acest fel, precum covoarele, tapiteriile, saltelele, se vor usca mai greu, poate chiar si dupa 24 de ore. Asta inseamna ca va trebui sa gasiti o alta canapea pe care sa stati, o alta saltea pe care sa dormiti sau o alta masina pentru a va deplasa.

De asemenea, un serviciu de curatare cu aburi poate costa mai mult in comparatie cu o curatare traditionala. Acest lucru se datoreaza faptului ca investitia in fabricatia aparatului este mai mare, insa pe termen lung chiar este o investitie buna.

Curatat tapiterie auto | detailing auto in Bucuresti | curatampeloc.ro

detailing auto in Bucuresti

 

Curatam Pe Loc utilizeaza curatarea cu abur la saltele, canapele, fotolii, dar si in cazul serviciilor de detailing auto in Bucuresti. Aflati cum puteti beneficia de aceste servicii accesand CuratamPeLoc.ro.